şişli escort - beylikdüzü escort - istanbul escort - escort

ROMÂNII DIN UCRAINA (CERNĂUȚI) SUNT INDIGNAȚI CĂ NATO NU ÎNCEPE MAI REPEDE RĂZBOIUL CONTRA RUSIEI

    Frații noștri din Ucraina, români și moldoveni trăiesc drama lor de minoritari etnici lipsiți de puteri și neînțeleși de autorități. Ei protestează  la Cernăuți pentru că Guvernul de la Kiev le trimite ordine de mobilizare pentru război și-i mână cu biciul de la spate pe frontul în Est să se lupte cu rușii.
Românii și moldovenii ucrainieni nu vor să lupte contra rușilor, dar trebuie să privim cu atenție la acest aspect al refuzului lor de a lupta, pentru că aici începe drama vieții lor, tragedia lor existențială.
Ei nu vor să se lupte cu rușii nu pentru că nu ar fi de acord cu politica guvernului fascist de la Kiev. Dimpotrivă, românii și moldovenii din regiunea Cernăuți sunt cei mai fanatici adepți ai politicii fasciste de la Kiev. Ei sunt indignați că SUA, Uniunea Europeană și NATO fac prea multă vorbărie și nu pornesc mai repede războiul contra Rusiei. Ei sunt indignați că NATO nu începe bombardarea Moscovei.
Românii din Cernăuți nu vor să intre în luptă cu rușii pe frontul din Donbass nu dintr-un sentiment de nesupunere față de Kiev ci  fiindcă nu sunt sprijiniți suficient de statul ucrainian.
Ideea principală pe care etnicii români și moldoveni vor s-o transmită lumii prin protestele lor este următoarea: ”-Dacă e să murim pe front, măcar să murim cu folos și să omorâm și noi cât mai mulți ruși! Să nu murim degeaba! Luptăm, dar să ni se asigure condiții! Să vină alături de noi trupele NATO, Europa, America și cu toții să spulberăm odată Rusia de pe fața pământului și vom muri fericiți! Dar singuri nu are rost să murim!”
Românii și moldovenii de la Kiev sunt exemplul cel mai ilustrativ de națiune cu creierul complet spălat de propagandă antirusească. Ei consideră că ”Rusia este un stat terorist”, îl numesc pe președintele Putin ”al doilea Hitler al lumii” și pe rușii din Donbass îi consideră ”bandiți și criminali”. Tocmai de aceea președintele rus Vladimir Putin a atras atenția conducerii de la Kiev că duce un război necinstit și mincinos contra propriului popor și l-a prevenit pe președintele oligarh Poroșenko că va suporta consecințele.
Tocmai de aceea, militarii români de pe frontul rus din Donbass preferă să moară, în timp ce tinerii militarii ucrainieni se predau în masă milițiilor ruse.
Dintre cele 70 de naționalități de pe teritoriul Ucrainei, singurii care au venit la începutul acestui an alături de Maidanul de la Kiev ca să-l răstoarne de la putere pe președintele Victor Ianukovici au fost românii din Cernăuți.
Rusofobia românească a dat atunci un produs monstruos și primitiv: omul cu coasa ori cu toporul subsuoară, aruncând priviri criminale pe sub căciulă și venit la Kiev din fundul Bucovinei pentru ca ”să taie gâtul președintelui Ianukovici pentru că trăiește într-un palat de aur” și să-i omoare pe toți rușii din Ucraina ”pentru că rușii sunt bandiți și criminali”.
Mulți bucovineni din Cernăuți urlau atunci  în cor cu coasele ridicate: ”Moarte rușilor!”. Toate publicațiile românești din Bucovina și Cernăuți cereau moartea rușilor.
Azi românii și moldovenii noștri din Cernăuți spun că nu ei strigau ”Moarte rușilor!” ci ziariștii români vânduți Occidentului, așa că să se ducă să lupte pe front ziariștii români de la acele publicații vândute Occidentului.
Firește, dragilor, că va veni foarte curând și vremea când domnii ziariști români rusofobi vor primi și ei ordine de încorporare, vor fi mobilizați și trimiși să lupte pe front contra rușilor nu cu pixul ci cu mitralierele și baioneta, pentru ca în acest fel ei să-și probeze cu fapte vorbele și convingerile.
Dar, stimați compatrioți români și moldoveni din Ucraina, fiți bărbați! Recunoașteți că nu ziariștii v-au inoculat ura față de ruși! Nu ei v-au pus să luați topoarele și coasele și să mergeți la Kiev ci dorința voastră de a ucide ruși. Iată că vi se ivește acum ocazia de a vă duce pe front și de a ucide ruși. Vi se vor crea în acest sens toate condițiile, fără să vă coste nimic. Veți fi echipați și înarmați până în dinți. Totul pe cheltuiala statului ucrainian. Ceea ce nu-i puțin dacă ne gândim că în 1941 mareșalul Ion Antonescu  îi trimitea pe români pe frontul rus fără arme și-n izmene, iar ei jucau de fericire și  cântau cu înfocare în trenurile care-i duceau la Stalingrad: ”Cinci la pâine și-n chiloți/Am plecat pe front cu toți”.            
Un lucru este bun în toată această afacere.  Încet, încet tot mai mulți tineri români și moldoveni de-ai noștri din Ucraina încep să se trezească și să vadă adevărul. Încep să se întrebe de unde vine ura față de ruși, dar mai ales încep să vadă pe ce culmi inimaginabile de orbire îi poate duce ura față de alt neam, ura față de o altă etnie. Am văzut pe blogurile unora că ei încep să cerceteze documente istorice și să vadă că pe timpul URSS numărul românilor din Ucraina (Bucovina) a crescut ajungând la o jumătate de milion în timp ce după desființarea URSS numărul lor a scăzut ajungând azi la o sută și ceva de mii. Și se întreabă azi pe unele bloguri cine sunt  de fapt autorii genocidului românesc.
Întrebați-vă, fraților! Cât despre ”rusificarea” limbii noastre românești veți avea timp să vă gândiți la ea atunci când n-o să mai puteți înțelege ce scrie prin ziarele voastre românești  sau ce se vorbește la televizor și când o să vedeți limba voastră strămoșească schilodită de zecile de mii de freșuri, lukuri, modelinguri, ciarturi, șouri, senchiuri, ocheiuri, boși, hobiuri, partiuri, managerisme și multe  alte anglicisme turnate cu găleata în dicționar chiar de mult iubiții voștri academicieni.
Atunci o să aflați și voi, ca și noi, cei de dincoace de Prut, că Hearcă Li înseamnă de fapt Hercule și că Eămainescău înseamnă de fapt Eminescu, pronunțat ușooor graseiat, cu vârful limbii abia atingând dinții de sus. Asta se numește, în viziunea unora,  progres și civilizație. Așa că aveți pentru ce să vă dați viața pe front. Punct.
Gheorghe PANAITESCU

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi afisata.

Comentariul dvs va fi supus atentiei conducerii publicatiei si va apare mai tarziu.
In caz ca va contine accente xenofobe, extremiste etc. nu va apare.

Campurile obligatorii sunt marcate cu *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Protected by WP Anti Spam