şişli escort - beylikdüzü escort - istanbul escort - escort

Dr Corneliu Vadim Tudor jelește patimile prizonierilor români din Bulgaria anilor 1916-1918. MAESTRE, NU NE PROVOCA, FIINDCĂ O SĂ NE APUCĂM SĂ POVESTIM ȘI NOI DESPRE PATIMILE PRIZONIERILOR RUȘI DIN ROMÂNIA ANILOR 1941-1944. NU ÎNȚELEGI CĂ ORICE RĂZBOI E ODIOS?

Dr. Corneliu Vadim Tudor, pe care noi, cei de la Universul Românesc îl iubim foarte mult (dar el nu ne iubește pe noi) are o revistă numită ROMÂNIA MARE (care e cu un picior în groapă) și unde am vrut și eu să public odată niște drepturi la replică. Dar nu mi s-a permis, fiindcă în revista amintită nu au voie să publice decât membrii familiei dlui Vadim Tudor (membrii familiei politice, bineînțeles).
Revista ROMÂNIA MARE a dlui Corneliu Vadim Tudor are ca specific faptul că îi înjură și-i blestemă constant pe următorii:
1) pe americani și USA
2) pe occidentali și U.E plus Parlamentul Europei
3) pe ruși și Federația Rusă
4) pe chinezi și Republica Populară Chineză
5) pe unguri
6) pe evrei
7) pe țigani
8) pe polonezi
9) pe masoni
10) pe latino-americani
11) pe africani
12) pe toți capitaliștii
13) pe toți comuniștii
14) toate partidele de stânga
15) toate partidele de dreapta
16) toate partidele de centru
Ați înțeles, stimați cititori, că dr. Corneliu Vadim Tudor urmează o linie publicistică și politică foarte originală, care știm precis unde-l va duce pe maestru (dar nu-i spunem, fiindcă nu mai are rost, aproape că a ajuns deja acolo!).
Până în urmă cu o săptămână, doar două seminții au scăpat neblestemate de ROMÂNIA MARE, anume eschimoșii și bulgarii. Dar acum au rămas pe listă  numai eschimoșii, fiindcă bulgarii au fost blestemați în recentul număr al revistei ROMÂNIA MARE din această săptămână.
Dl Vadim, fiind și dr. în istorie, și-a adus aminte că bulgarii ne-au bătut la Turtucaia în septembrie 1916 și în câteva pagini din ROMÂNIA MARE apărută săptămâna asta, îi blestemă și-i pune la zid descriind modul cum militarii Armatei Bulgare îi tratau în Primul Război Mondial pe prizonierii români capturați în urma celebrei bătălii de la Turtucaia.
Bătălia de la Turtucaia a fost prima bătălie purtată de Armata Română în Primul Război Mondial. Ea s-a dat în prima zi a lunii septembrie 1916 și lucrurile au decurs în felul următor. Armata Română a năvălit în Bulgaria hotărâtă să o cucerească și s-o anexeze, dar când a dat ochii cu Armata Bulgară, a aruncat armele și a rupt-o la fugă, în frunte cu comandanții.
Ăsta este adevărul gol-goluț și nu avem de ce ne supăra. Peste șaizeci de mii de militari români au fost uciși ori au căzut prizonieri la bulgari în frunte cu toți comandanții români: generali, colonei etc.
Înfrângerea de la Turtucaia a fost cea mai rușinoasă înfrângere militară din întreaga noastră istorie. Rămasă fără armată, România a fost ocupată de bulgari. Trupele bulgare au intrat în  București și cavaleriștii bulgari și-au cazat caii…în Palatul Regal și la restaurantul Capșa. Asta e! Războiul are glumele lui crunte. Și noi, românii, am pus o pereche de opinci românești pe masa Parlamentului de la Budapesta când am cucerit Ungaria. Și de față era tot Guvernul maghiar care a înghițit în sec. Dar să revin.
ROMÂNIA MARE descrie la modul patetic cum bulgarii îi jefuiau pe prizonierii români de bani, de ceasuri, inele, lănțișoare etc, cum îi loveau cu paturile puștilor dacă nu ieșeau la muncă și cum îi supuneau la pedepse corporale (bătăi cu vergi) dacă încercau să evadeze din lagărele de prizonieri, fără să țină cont că erau ofițeri sau simpli soldați. În afară de asta îi supuneau la diferite privațiuni, le dădeau mâncare proastă etc.
Toate astea sunt descrise cu lux de amănunte pe două pagini mari de revistă care se străduiesc să scoată în evidență cruzimea, și înapoierea culturală a bulgarilor și viața grea pe care au dus-o acolo militarii români prizonieri.
Acuma eu îl întreb pe dl Vadim, care este și ofițer în rezervă: ”-Dar dumneata cum credeai că e la război, maestre? Te așteptai cumva ca bulgarii să cazeze pe fiecare prizonier român într-o cameră de hotel, să-i dea la masă fripturi la tavă și șampanie și să-i pună la dispoziție două ordonanțe să-i lustruiască cizmele sau bocancii și să-i calce hainele și cămășile la dungă?”
Fiindcă maestrului Vadim îi place istoria și chiar este doctor în istorie, îi amintesc că soldații bulgari erau oameni simpli, luați de la coarnele plugului și mobilizați să-și apere țara din moment ce Armata Română atacase Bulgaria.
Soldații bulgari nu aveau ură pe soldații români ci pe ofițerii români cărora, este adevărat, le trăgeau cu nemiluita pumni în cap și strigau la ei (în limba bulgară, desigur): ”-De ce-ați venit, mă, cu război peste noi? Ce v-am făcut noi?…Vreți război?… Atunci luați război!… Na-vă război!…Na politică ciocoiască fiindcă ciocoii voștri v-au trimis la război!.. Na Take Ionescu!… Na Brătianu!…Na Nicu Filipescu!…Na! Să vă săturați de politica ciocoilor!…”
Așa este, maestre Vadim sau nu este așa? Dar, maestre, noi, românii ne-am comportat mai frumos cu prizonierii bulgari sau cu prizonieri ruși? Câte mii de prizonieri ruși au murit în anii 1941-1944 în lagărele românești de prizonieri de la Crăciunești, Budești, Vulcan, Vaslui și în celelalte 12 lagăre din România unde rușii erau tratați ca animalele și hrăniți cu coji de cartofi și lături de tărâțe nefierte amestecate cu apă și sare după rețeta dată Armatei Române de Himmler? Prizonierilor li se da, în loc de îmbrăcăminte, saci de hârtie groasă din aceia pentru ciment. Românii noștri le trăgeau sacii pe cap și apoi li se făceau găuri prin care să scoată afară din saci capul și mâinile. Restul sacului de hîrtie rămînea pe corp. Apoi prizonierii se încingeau peste mijloc cu o sfoară. Pe sub saci nu aveau nimic, nici un fel de lenjerie. Sacii li se frecau de pielea spatelui și de coaste și le produceau răni care se infectau. Așa ieșeau la muncă. Și când ploua, sacii se topeau pe ei.
Așa lucrau prizonierii ruși. Erau puși să construiască drumuri și, înnebuniți de foame, mâncau smoală și bitum și mureau. Colcăiau păduchii pe ei și când era zi de sărbătoare li se spărgeau dovleci ca la porci. Și se aruncau bieții ruși asupra dovlecilor și, în vreme ce ofițerii noștri români școliți în Germania fascistă râdeau de se prăpădeau, amărâții ăia mâncau și ultima bucățică de dovleac, rodeau și ultima cojiță. Că erau tineri și nu voiau să moară. Dar au murit cu toții. Dacă nu crezi, stimate maestre, citește rechizitoriile tribunalelor care au judecat crimele de război ale unor militari români după 1945.
De ce făceam, noi, românii, asemenea orori, maestre? De buni ce eram? Cum am ajuns noi, românii să ne comportăm așa? Nu cumva fiindcă alții ne băgaseră în creiere ideea că rușii erau un pericol pentru noi, românii? Cine erau cei care ne îndoctrinaseră și îndobitociseră așa? Te las să ghicești, stimate maestre. Dar te ajut un pic. Să știi că nu erau americanii din SUA, adică yankeii pe care-i înjuri toată ziua și despre care scrii în România Mare că ”nu-i iubește nimeni nicăieri”.
Nu yankeii ne învățaseră pe noi că rușii sunt ”untermenschen”, adică animale. Cât despre faptul că nu-i iubește nimeni pe americani, poate că ai dreptate, maestre, poate că nu ai. Eu n-aș băga mâna în foc pentru asta.
Eu mă opresc aici cu relatarea despre aceste crime fiindcă dacă mă apuc și scriu tot ce știu, dle Vadim, dumneata ca persoană sensibilă o să te internezi  la cardiologie și o să spui apoi c-ai pierdut alegerile prezidențiale nu din cauza dlui Ponta ci din pricina Universului Românesc. Și nu vreau asta. Dar, Maestre, trebuie să înțelegi că orice război e odios.
Emil  STELARU

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi afisata.

Comentariul dvs va fi supus atentiei conducerii publicatiei si va apare mai tarziu.
In caz ca va contine accente xenofobe, extremiste etc. nu va apare.

Campurile obligatorii sunt marcate cu *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Protected by WP Anti Spam