şişli escort - beylikdüzü escort - istanbul escort - escort

PARADISUL GANGSTERESC DIN ROMÂNIA ȘI CUM SUNT PUȘI CONTRIBUABILII EUROPENI CA SĂ-L FINANȚEZE

  Comisarii Uniunii Europene au amendat recent România cu aproximativ un miliard de euro (mai exact 700 de milioane de euro) pentru nereguli în cheltuirea banilor publici.
Mai direct spus, UE a aflat, în sfârșit, ceea ce în țara noastră știu și copiii de grădiniță, anume că funcționarii români de rang înalt în complicitate cu oligarhii români fură pe rupte nu numai din bugetul de stat al României ci și din fondurile europene. Banii intră direct în buzunarele foștilor mahări ceaușiști ajunși miliardari. După care cei 15 milioane de români săraci lipiți pământului sunt puși de Guvern să plătească ce-au furat hoții din fruntea statului. Iar dacă nu au cu ce să plătească,  li se pune poprire pe salarii și pensii. Că așa este în România. Tocmai de aceea la noi sunt bani suficienți pentru salariile și pensiile mari, dar niciodată nu sunt bani pentru salariile și pensiile mici.
Nivelul furturilor din banii europeni se situează în România la circa 20 (douăzeci) de miliarde de euro anual și Uniunea Europeană știe bine acest lucru, dar se face că abia acum descoperă aceste rapturi.
Întrebați ce-au făcut cu banii, inspectorii au fost duși prin parcurile orașelor din România (mai ales prin alea din Capitală) și le-au fost arătate milioane de băncuțe vopsite în verde, de coșulețe de gunoi, pârâiașe artificiale, aparate de sport sau sute de hectare care în loc de gazon sunt acoperite cu covoare groase de cauciuc vopsit verde care putrezesc în noroi.
Inspectorilor le-au mai fost arătate mii de tractorașe, cositori mecanice, motociclete, câteva zeci de mii de …poliști ai parcurilor (călărind și ăștia motociclete și dând ture cu ele prin parcuri) și sute de mii de angajați la spații verzi ai primăriilor îmbrăcați în costume de protecție care-i fac să semene cu niște cosmonauți ajunși pe Marte. Apoi li s-a spus: ”Aici sunt banii dumneavoastră, în dotările pe care primăriile le fac prin parcuri și în angajații de la spații verzi!”
Am uitat să spun că angajații la spații verzi au ajuns azi în România ceea ce erau odată vânzătoarele și coafezele pe timpul lui Ceaușescu: adică un fel de aristocrație.
Trântorii ăștia, foarte tupeiști, plătiți regește și îmbrăcați în salopete de lux ultimul răcnet, din import,  scrobite, călcate și apretate, cu  căști de protecție sau șepcuțe asortate la costum, nu lucrează nimic, merg prin parcuri pe urma tractoarelor, au mănuși albe în mâini și arată ca niște balerini chinezi care joacă pe scena Operei din Beijing în piesa ”Estul este Roșu, tovarășul Mao drum luminos ne arată”.
Ei se fac că muncesc la spațiile verzi din orașe, primesc lefuri de 60 de milioane lunar  (pe care le împart, evident, cu cei care i-au angajat acolo)  au echipamente și dotări mai ceva ca militarii noștri din Afganistan. Stau cu toții întinși pe băncile din parcuri sau freacă menta printre boscheți învârtind niște bâzâitori cu motoare pe benzină cu care cosesc iarba mai mult jumulind-o din pământ. Stau câte cinciprezece inși pe lângă un pomișor. Se prefac că întrețin spațiile verzi mânuind tot felul de scule sofisticate destinate întreținerii gazonului, gardului verde și cositului ierbii. Drăcoveniile astea de scule, așa cum am spus,  au motorașe care funcționează pe benzină ca motocicletele, pârâie, scot un fum negru și împut tot aerul curat din parcuri. În unele parcuri acești indivizi sunt mai numeroși decât soldații Armatei Roșii care au luat cu asalt Berlinul în 1945, dar când dă prima ploicică de toamnă dispar și mai apar odată cu ghioceii, când vine primăvara.
Deci inspectorilor europeni li s-au arătat oamenii-cosmonauți care chipurile coseau iarba prin parcuri cu pârâitorile mecanice (că de coasele tradiționale nu mai știe nimeni azi în România, deși sunt mai eficiente decât toate pârâtorile), li s-au arătat miile de tractorașe, de stropitori de alei etc. și primarii au rostit către inspectorii europeni formula magică ”Aici sunt banii dumneavoastră!”, formulă care în România funcționează ireproșabil de peste 20 de ani.
De data asta scamatoria nu a mai funcționat. Incantația nu a convins pe nimeni. Atunci guvernanții noștri, speriați, au spus: ”Am mai cheltuit câteva miliarde de euro ca să lipim foi de scârț pe pereții tuturor blocurilor din România. Alte miliarde le-am cheltuit cu salubrizarea”.
Salubrizarea este o altă metodă de sifonare a banilor publici. Dotarea serviciilor de salubrizare din orașele noastre (inclusiv REBU din Capitală) cu tot felul de mașinării futuriste, aspiratoare de stradă, stropitori mecanice, camioane de colectat gunoi și miniexcavatoare ca-n filmele SF și alte drăcii complet inutile (toate din import), înconjurarea tomberoanelor din spatele blocurilor cu tot felul de ziduri de cărămidă sau beton placate cu marmură, gresie, faianță, repararea străzilor, schimbarea trotuarelor etc. constituie modalități ideale prin care edilii  sifonează banii și ai noștri și ai UE. Bașca sutele de mii de angajați la salubritate care în ciuda dotării serviciului de salubritate cu tot felul de mașinării, sunt mai numeroși ca oricând. Toți acești indivizi îmbrăcați și ei tot ultimul răcnet, cu costume impecabile și căști de protecție pe cap sau cu caschete elegante se plimbă în număr uriaș pe străzi în urma măturătorilor mecanice care mătură și stropesc străzile în locul lor. Neavând ce să facă, mănâncă semințe sau stau pe vine uitându-se cum excavatoarele sapă gropi și fac șanțuri în locul lor. O altă activitate importantă este că vorbesc la telefoanele mobile. Și încă un lucru (era să uit): ascultă manele. Că fără manele nu se poate în România.
Primarii și funcționarii noștri guvernamentali le-au arătat inspectorilor europeni toate astea și au repetat: ”Aici sunt banii dumneavoastră!”
În final, ca să scurtez, scumpa noastră țară, România a fost amendată de către Comisia Europeană cu cea mai mare amendă din istoria UE: 700 de milioane de euro. Adică aproape un miliard!  Motivul: fraude în manipularea fondurilor europene pentru achiziții publice.
Această ”veste minunată” a fost comunicată jurnaliștilor români de către însuși ministrul fondurilor europene dl Eugen Teodorovici care într-o recentă conferință de presă mărturisea că este în mare dilemă și nu știe dacă banii furați trebuie să-i plătească hoții sau poporul român.
Îi spun eu să nu se mai obosească, pentru că decizia a fost deja luată: banii furați nu vor fi recuperați de autoritățile române de la hoți ci vor fi luați cu japca de la contribuabilii români care vor fi jumuliți, ca de obicei, prin impunerea de noi taxe și impozite ori prin desființarea de spitale, prin vinderea a ceea ce  a mai rămas din țară : CFR, Poșta Română, munți și luciuri de apă nerevendicate încă de urmașii vreunui boier fanariot, mine, păduri, exploatări de sare, copii orfani dați spre înfiere străinilor, femei dispuse să plece…la produs în străinătate și…cam atât. Fiindcă astea ne-au mai rămas.
Desigur, dacă suma pentru amenda de un miliard nu va putea fi colectată, se va trece și la o nouă amputare a pensiilor.
Cert este că România a ajuns, sub privirile blajine ale Uniunii Europene, un paradis  gangsteresc alcătuit din infractori care s-au specializat în furtul banului public și care de ani de zile vandalizează bugetul de stat.
Uniunea Europeană știe despre toate aceste lucruri de ani buni, dar  tace. Ideea celor de la Bruxelles  a fost următoarea: să-i lăsăm pe guvernanții români să fure, fiindcă în acest fel capitalismul din România va deveni puternic, se va alinia celui occidental și va spori numărul de bogați români care ulterior vor ajuta societatea românească să progreseze. În acest fel vom reuși să propulsăm România spre noi culmi de civilizație și progres pe calea luminoasă a capitalismului.
În realitate, prin această…metodă genială Uniunea Europeană a reușit  să sporească numărul de ”băieți deștepți” care  produc doar  tunuri și  țepe financiare, licitații trucate și falimente răsunătoare gen Patriciu.  Prin închiderea ochilor la furturile din bugetul de stat al României, Europa a reușit să  ”implementeze” în țara noastră o clasă de miliardari și milionari români care în proporție de peste 95% este alcătuită din hoți și din escroci care au acaparat toată Puterea, inclusiv puterea politică.  Ăsta este capitalismul românesc instalat pe meleagurile dâmbovițene după 1990. Așa arată eliberarea de sub comunism a României.
Nici un om întreg la cap nu poate crede că astfel de secături cu mentalitate de hoț de buzunare sau de barman care botează pe furiș coniacul cu apă de la chiuvetă vor ajuta la redresarea țării. Dar occidentalii au crezut. Fără să vrea, capitalismul european își dă singur în cap, exact așa cum spune Marx.
Toate aceste furturi sunt posibile pentru că România este singura țară din lume unde nu se aplică legea privind controlul averilor și nimeni nu te întreabă de unde ai banii pe care îi cheltuiești. Eforturile autorităților de a trece la confiscarea averilor ilicite nu au dus până în prezent la nici un rezultat în România. Constituția română ”garantează proprietatea” sută la sută, oricum ar fi ea, ilicită sau neilicită sau de proveniență criminală. Nimeni nu se atinge de ea pentru că proprietatea este sfântă!
În România s-au comis fraude atât de mari în domeniul banului public (inclusiv în domeniul banilor provenind din  fondurile europene)  încât dacă lucrurile continuă în acest fel celebra gaura neagră din mijlocul Căii Lactee va fi nimic pe lângă gaura neagră financiară care se creează la București și care va înghiți Bruxelles-ul și întregul Parlamentul European, cu funcționarii, observatorii, comisarii, traducătorii, bucătarii și portarii de acolo, cu  creioanele, hârtiile, laptopurile, tigăile, farfuriile, fețele de masă și cu umbrelele  lor cu tot.
În România primesc bani din fondurile europene și ”sprijin de la stat” inclusiv televiziuni private, ziarele private  sau mari edituri private. Și asta nu de azi, de ieri  ci de ani buni!
Toată publicitatea din România este un uriaș complex infracțional de nivel industrial care duduie din plin și spală miliarde de euro, producând surpături uriașe în bugetul de stat. Emisiunile televiziunilor se opresc din cinci în cinci minute pentru ca voci foarte convingătoare și puternice să sfătuiască telespectatorii în interminabile pauze publicitare ce sănătos este să mănânci margarină și iaurt danone și să bei doi litri de apă pe zi.
Apoi, aceleași televiziuni,  declară că publicitatea nu le aduce aproape nimic, doar câteva sute de dolari acolo. Numai un orb poate crede așa ceva. Și bag mâna în foc că în Serviciul Român de Informații nu există orbi chiar dacă mulți poartă pe-acolo ochelari cu lentile negre.
S-au înregistrat în România fraude masive inclusiv în instituții culturale precum Institutul Cultural Român. Practic, întreaga fostă conducere a ICR în frunte cu dl Roman Patapievici ar trebui adusă în fața Justiției și pusă să explice unde au ajuns sutele de milioane de euro primite de la stat de vreme ce activitatea ICR în străinătate a fost până în urmă cu un an zero barat.
Practic, toți miniștrii români de după 1990 ar trebui anchetați și întrebați cum au folosit banii țării. Dar pentru asta ar trebui ca Justiția Română să facă adevărate acte de eroism. În viață este, desigur, loc și pentru eroism. Dar e mai bine să te ții departe de el. Iar Justiția noastră chiar asta face.

Marina  CALIOPE

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi afisata.

Comentariul dvs va fi supus atentiei conducerii publicatiei si va apare mai tarziu.
In caz ca va contine accente xenofobe, extremiste etc. nu va apare.

Campurile obligatorii sunt marcate cu *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Protected by WP Anti Spam