şişli escort - beylikdüzü escort - istanbul escort - escort

MILITARI AI ARMATEI SUA CARE AU DEZERTAT ÎN CHINA ȘI ÎN COREEA DE NORD

   Edward Snowden, ofițerul american care a fugit recent în Federația Rusă nu este singurul militar american excentric care dezertează  și cere azil politic în străinătate. ”Defectarea” unui militar este un fenomen la fel de obișnuit ca și angajarea lui în sistem. Americanii știu foarte bine asta, pentru că în decursul anilor 1955-1990 aproximativ o mie de militari din NATO au cerut azil politic în țările socialiste sau nealiniate. Dar lista ”defectorilor” este mult mai lungă. Au existat de asemenea jurnaliști sau scriitori occidentali de marcă și care au cerut azil în țările socialiste pentru că în țările lor erau ținuți în izolare sau tratați cu indiferență.
Numeroși ofițeri și soldați ai Armatei SUA au dezertat și au cerut azil politic în țările comuniste precum China, Coreea de Nord, Cuba, Iran, Vietnam, Uniunea Sovietică etc.
Istoria acestor expați nu este lipsită de interes. Unii dintre ei au ajuns celebrități mondiale.
În mod absolut paradoxal, cei mai norocoși dezertori americani au fost cei care au preferat să vină în Coreea de Nord (Comunistă) și în China Comunistă, iar cei mai nefericiți au fost cei care au cerut azil în Uniunea Sovietică.
Dezertorii americani care au ales Rusia au trăit o viață de singurătate, lipsuri și mizerie, au fost marginalizați de autorități și ținuți sub o strictă supraveghere. Ei au devenit alcoolici sau nebuni și au murit prematur, autoritățile ruse dovedindu-se total incapabile să-i protejeze și să-i ajute a se integra în societate.
Spre deosebire de aceștia, militarii americani ajunși în Coreea de Nord sau în China au dus-o ca-n rai, regimurile de acolo fiind extrem de interesate de foloasele publicitare pe care le puteau obține de pe urma lor.
Comuniștii coreeni și chinezi s-au dovedit mult mai abili în ”munca de partid cu fugarii” decât propagandiștii comuniști ruși obtuzi și brutali. Activiștii comuniști chinezi și coreeni  i-au ajutat pe ”tovarășii dezertori”  să se integreze rapid în societate, au stat lângă ei zi de zi, le-au oferit tot sprijinul lor și au făcut tot posibilul ca ei să se simtă cât mai bine. Nu au scăpat din vedere nici faptul că nou-veniții aveau nevoie de ”tovarășe de viață”. Și cum nici China nici Coreea nu duc lipsă de femei drăguțe, dezertorilor li s-a dat să-și aleagă neveste după pofta inimii.
Rezultatele au fost unele spectaculoase: dezertorii americani au devenit ”comuniști convinși” și buni cunoscători ai limbilor și ai scrierilor chineză și coreeană precum și ai citatelor ”tovarășului Kim Ir Sen” sau ale ”tovarășului Mao”.
Mai mult decât atât, spre deosebire de ruși (care nu mai permiteau ieșirea din țară a nimănui după intrarea pe teritoriul rus), chinezii și corenii le-au dat dezertorilor o libertate aproape totală și le-au permis inclusiv întoarcerea în patria de origine dacă ei au dorit acest lucru.
De partea cealaltă, spre cinstea lor, guvernele SUA și autoritățile americane au tratat cu diplomație aceste fapte chiar dacă ele, conform legii se pedepseau cu moartea. Dezertorii care s-au întors în SUA au fost judecați de instanțe civile și au primit pedepese simbolice (o lună sau două de închisoare) ori amenzi minore, împotriva nici unui dezertor nu s-a pronunțat nici o condamnare la moarte și majoritatea dezertorilor au primit amnistii, chiar dacă nu s-au întors în țară.
Adams Clarence, Joseph T. White, Carol Robert Jenkins, Larry Abshider, James Dresnok, Jery Parish sunt doar câțiva dintre militarii americani care au dezertat din Armata SUA și au fugit în China sau în Coreea de Nord, cerând azil acolo și preferând să trăiască în comunism.
ADAMS  CLARENCE
Adams Clarence din Memphis, statul Tennesse, SUA, soldat de culoare în Armata SUA a dezertat folosind o metodă cunoscută de militarii americani: el s-a lăsat luat prizonier de chinezi la vârsta de 22 de ani, în timpul războiului americano-correan (1950-1953).
În lagărul de prizonieri el a devenit membru al Partidului Comunist Chinez și responsabil cu munca de propagandă în rândurile celor peste 20000 de prizonieri americani, britanici și sud-coreeni căzuți în mâinile trupelor chino-coreene. Clarence le vorbea acestora ”despre imperialimul capitalist” și despre ”crimele capitalismului”.
În 1953, cu ocazia încheierii armistițiului dintre cele două republici coreene el a refuzat să se întoarcă în SUA și a cerut  azil politic în Republica Populară Chineză. Azilul a fost aprobat.
Adams Clarence a devenit unul dintre cei mai buni propagandiști comuniști chinezi. Pe timpul războiului din Vietnam el se adresa periodic militarilor americani de la Radio Beijing și de la Radio Hanoi unde avea propria lui emisiune și le cerea acestora să nu mai lupte împotriva vietnamezilor, spunându-le: ”Ce căutați voi în Vietnam? Capitaliștii americani vă spun că trebuie să-i eliberați pe vietnamezi de comunism. Ce libertate vreți să le dați voi vietnamezilor când voi acasă la voi nu sunteți liberi și legile rasiste îi împiedică pe negri și pe albi să meargă cu același autobuz sau să intre în același restaurant? Chiar nu vedeți cum sunteți manipulați? Mergeți acasă la voi, camarazi, și luptați acolo pentru libertate și egalitate nu în Vietnam! Ca și voi, eu sunt negru. Ca și milioanele de familii de negri din SUA familia mea a suferit crunt de pe urma discriminării rasiale impusă de imperialiștii americani albi. Și ca și negru vă spun: soldați negri ai Americii, voi nu aveți ce căuta în Vietnam! Întoarceți-vă acasă!”
Adams Clarence a avut în China un destin absolut fabulos de care nu ar fi avut parte niciodată în țara lui. Dintr-un simplu soldat infanterist negru cu educație sumară a ajuns student al Universității de Limbi străine din Shanhai, s-a căsătorit cu o profesoară chinezoaică de limba rusă și a devenit unul dintre cei mai buni cunoscător de chineză, rusă și coreeană, specialist în culturile asiatice. A fost numit translator și jurnalist radio, devenind o celebritate în Republica Populară Chineză și în întreaga lume. A stat în China până prin 1970 când nostalgia după ținuturile natale l-au îndemnat să ceară aprobare guvernului chinez pentru o revenire temporară în SUA. Aceasta i-a fost aprobată de chinezi fără nici un fel de probleme și el a ajuns cu familia în SUA, dar odată revenit în orașul natal la Memphis a fost pus sub acuzare pentru trădare de țară și acțiuni defăimătoare la adresa conducerii SUA.
Toate acuzațiile au fost respinse însă de tribunalul civil din Memphis și Clarence a fost eliberat. El a rămas în SUA și chiar și-a deschis un restaurant.
Și-a păstrat convingerile comuniste până în 1999 când a murit. După moarte i s-a publicat volumul de memorii ”An American Dream: The Life of an African American Soldier and POW Who Spent Twelve Years in Communist China” o carte extrem de interesantă și care a avut un mare succes de piață.
JOSEPH T. WHITE
Joseph T. White (născut în 5.11.1961 la Siant Louis în Missouri, SUA)  a dezertat din Armata SUA la 28 august 1982 trecând granița ce desparte cele două republici coreene în zona demilitarizată.
Odată ajuns la nord-coreeni el a cerut azil politic declarând  că SUA sunt un stat în care predomină crima și haosul, destrăbălarea hedonistă, corupția și sărăcia. El a declarat că trimiterea de soldați americani în Coreea de Sud este ilegală și că din această cauză a dezertat.
Autoritățile americane au solicitat extrădarea lui Wite, dar guvernul comunist al Coreei de Nord a refuzat să-l extrădeze pe White și i-a acordat acestuia azil politic. El s-a căsătorit cu o studentă coreeancă și a devenit profesor de limba engleză la una din școlile din Phenian. În scrisorile pe care el le trimitea părinților lui spunea că era fericit, că își împlinise toate visele și că nu avea de gând să revină niciodată în SUA.
Din nefericire Joseph White a murit în august 1985 la vârsta de 24 de ani înnecându-se în râul Chongchon din munții Rangrin unde el se dusese în excursie. Autoritățile nord-coreene i-au organizat funeralii locale somptuoase și și-au exprimat sincer regretul pentru moartea lui.
CAROL ROBERT JENKINS
Carol Robert Jenkins (născut la 18 februarie 1940 în Carolina de Nord, SUA) a fost sergent în Divizia 1 Cavalerie a Armatei SUA și a fugit în Coreea de Nord în noaptea de 4 spre 5 ianuarie 1965 trecând granița în zona demilitarizată care desparte cele două Corei.
În Coreea de Nord Jenkins a declarat că viața în SUA a devenit pentru el insuportabilă și că el consideră capitalismul o calamitate. A solicitat azil politic, ceea ce i s-a și acordat. Nord-coreenii i-au propus mai multe cariere: o funcție de ofițer în armata nord-coreeană, un post de profesor de limba engleză sau un post de propagandist la postul național de radio. El a acceptat postul de profesor de engleză.
Ulterior a sărit gardul în curtea Ambasadei Rusiei la Phenian și a cerut azil politic în Rusia, stârnind furia nord-coreenilor. Rusia i-a refuzat azilul și l-a dat pe mâna autorităților din Phenian care l-au întrebat dacă vrea să se întoarcă în SUA sau să rămână în Coreea.
Jenkins a declarat din nou că nu vrea să revină în SUA și că sărise gardul la ruși dintr-un impuls neînțeles. A declarat că vrea să rămână în Coreea și să-și întemeieze o familie dacă i se dă o nevastă frumoasă.
Zăpăciți de cap de atitudinea lui duplicitară și bizară, coreenii au devenit bănuitori și l-au luat la bătaie. L-au trimis la reeducare într-o colonie, punându-l să învețe pe de rost pasaje întregi din cuvântările lui Kim Ir Sen și principiile comunismului Chuche.
În cele din urmă coreenii l-au ”reabilitat” pe Jenkins și l-au făcut profesor universitar la Universitatea din Phenian. În paralel preda cursuri și la o școală de spionaj. I-au făcut rost și de o nevastă tânără și frumoasă, Min Hye-Gyong o asistentă medicală de origine  japoneză în vârstă de 19 ani. Cei doi au avut împreună două fiice.
La 62 de ani Jenkins s-a reîntors în SUA unde autoritățile americane l-au judecat și l-au găsit vinovat de dezertare și de colaborare cu inamicul, drept pentru care a primit o condamnare de treizeci de zile de închisoare. Pentru bună purtare, el a fost eliberat din închisoare cu o săptămână mai devreme.
Azi, Jenkins trăiește cu soția și cu fiicele lui pe insula Sado în Japonia.
JAMES DRESNOK
James Dresnok (născut în 1941 în Virginia, SUA, la Richmond, capitala sudiștilor din romanul  Pe aripile vântului) a dezertat la 15 august 1962 (când avea 22 de ani) și a trecut linia ce despărțea cele două republici coreene. Acțiunea s-a petrecut în plină zi sub privirile uimite ale soldaților celor două țări aflați de o parte și de alta a liniei de demarcație.
Dresnok a aruncat arma pe care o avea și a luat-o la fugă peste linia de demarcație călcând peste terenul care era minat și riscând la orice pas să sară în aer. Numai un miracol a făcut ca el să nu calce pe nici o mină și să nu fie omorât. Ajuns dincolo de fâșia de frontieră s-a aruncat în brațele soldaților nord-coreeni. A cerut azil politic în Coreea Comunistă spunând că societatea capitalistă este o societate a crimei și a ipocriziei și a devenit incompatibilă cu principiile de viață ale unui om cinstit. În aceeași zi a fost dus la Phenian și interogat.
James Dresnok a devenit membru al Partidului Comunist din Coreea de Nord și unul dintre cei mai înfocați propagandiști procomuniști. Nord-coreenii i-au făcut rost și de o nevastă frumoasă, o tânără coreeancă de 16 ani, încă elevă de liceu și care vorbea limba engleză. Dresnok era un tânăr frumos și social, așa că fetei nu i-a fost greu să se îndrăgostească de el. În cursul vieții el se va mai căsători de două ori cu alte două coreence.
De la postul de radio din Phenian, fostul soldat Dresnok a făcut pe calea undelor apeluri ca și alți militari ai Armatei SUA să dezerteze și să vină în Coreea de Nord.
Dresnok obține cetățenia nord-coreeană în 1972 și datorită talentului său începe să joace ca actor în filme de propagandă nord-coreene. Odată cu rolul Arthur (un personaj întruchipând un american cu trăsături negative) pe care l-a  interpretat în filmul nord-coreean ”Eroi anonimi”, Dresnok devine unul dintre cei mai populari actori de cinema din Coreea de Nord. De asemenea, el a predat limba engleză la Universitatea de Limbi Străine din Phenian.
James Dresnok s-a căsătorit, așa cum am spus, de trei ori în Coreea de Nord și a avut cinci copii. Cei doi fii ai lui mai mari (care au absolvit universitatea la care tatăl lor era profesor) lucrează în aparatul diplomatic al Republicii Populare Democrate Coreene și vorbesc o engleză ireproșabilă cu un ușor accent coreean.
În scrisorile pe care Dresnok le trimite familiei și prietenilor în SUA el declară că este fericit în Coreea de Nord, că regimul nord-coreean este unul dintre cele mai corecte regimuri din lume și că tot ce spune propaganda oficială capitalistă despre Coreea de Nord este minciună. Deși a primit mai multe propuneri de a se întoarce în SUA țară el a refuzat spunând că nimeni nu-l va face să se întoarcă vreodată în Occident, indiferent cât de mulți bani i-ar da și că patria lui adoptivă, Coreea Comunistă este țara cea mai frumoasă de pe pământ.
În anul 2006 realizatorul britanic Daniel Gordon a reușit să-i ia un interviu lui Dresnok  și chiar să-i consacre filmul Crossing the Line.
Ultima lui apariție publică în mass-media a fost la 28 ianuarie 2007 când a vorbit la postul tv CBS.
LARRY ABSHIDER 
Larry Abshider (născut în 1943 în Urbana, statul Illinois, SUA) a dezertat din Armata SUA în mai 1962 trecând linia de demarcație dintre cele două republici coreene.
El a fost americanul căruia i-a venit cel mai greu să învețe să scrie și să vorbească în coreeană, dar  în ciuda acestui fapt el părea fascinat de scrierea și limba noii țări, sta ore întregi încercând să le înțeleagă. Străduința lui a fost atât de mare încât a reușit în cele din urmă să-și însușească la perfecție limba și scrisul noii țări în mai puțin de un an.
Larry s-a dovedit a fi un tânăr sincer, cinstit și un viitor comunist de nădejde, fapt pentru care autoritățile l-au dotat repede cu o nevastă frumoasă, Coreea de Nord neducând lipsă la acest capitol. Întrucât aceasta nu a făcut copii, Larry a primit urgent altă nevastă, dar nici aceasta nu a reuși să-i facă un copil. Cea de-a treia nevastă adusă s-a dovedit a fi cu noroc. Se pare că ea i-a făcut lui Larry un copil.
Abshider a murit la Phenian în noaptea de 11 spre 12 iulie 1983 la vârsta de 40 de ani din pricina unui stop cardiac. Autoritățile comuniste nord-coreene l-au regretat sincer, i-au fost organizate funeralii de stat și a fost înmormântat într-un cimitir militar din capitala țării. Pe piatra lui de mormânt scrie așa cum a dorit el:  că s-a născut în Coreea la Phenian, deși lucrul acesta nu este adevărat.
JERY WAYNE PARISH  
Jery Wayne Parish (născut în 1944 la Morganfield în Kentucky, SUA) a fost caporal în Armata SUA și a dezertat fugind în Coreea de Nord. Convingerile lui comuniste l-au ajutat să se integreze repede în noua lui patrie. Viața lui în Coreea de Nord este foarte puțin cunoscută, fapt ce duce la concluzia că el a lucrat în contraspionajul nord-coreean sau chiar în aparatul de conducere al Partidului Comunist Coreean.
Tot ce se știe despre Parish este că a fost căsătorit, a avut patru copii cu o coreeancă și a murit la vârsta de 44 de ani din pricina unor probleme renale grave. A fost înmormântat cu onoruri de autoritățile din Phenian.
prof. Gheorghe PANAITESCU

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi afisata.

Comentariul dvs va fi supus atentiei conducerii publicatiei si va apare mai tarziu.
In caz ca va contine accente xenofobe, extremiste etc. nu va apare.

Campurile obligatorii sunt marcate cu *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Protected by WP Anti Spam