şişli escort - beylikdüzü escort - istanbul escort - escort

SCRISOARE CĂTRE PACEPA

     Într-o Românie vândută cu bucata oricui vrea s-o cumpere, distrusă de prostia, lăcomia și slugărnicia politicienilor români față de străinătate și în care președintele Băsescu se înjosește  milogindu-se de maghiarii din Ardeal ca să pună la porțile caselor lor și drapelul României lângă cel al Ungariei (care fâlfâie deja peste tot în Transilvania), ziare ca Adevărul au pornit din nou o campanie furibundă și aproape oficială pentru discreditarea generalului Ion Mihai Pacepa.
Reamintim că generalul Pacepa nu mai poate fi discreditat de nimeni și de nimic și cu atât mai puțin de coteria alcătuită din urmașii foștilor propagandiști comuniști ceaușiști care conduc azi România cu binecuvântarea Uniunii Europene. Ion Mihai Pacepa a fost ultimul mare român care a făcut istorie universală. El a comis greșeli (printre care și pe aceea de a dori uciderea lui Ceaușescu), dar dincolo de greșelile lui a rămas un titan rebel care asemeni lui Prometheu a încercat să fure focul de la zei și să ni-l dea nouă. Întoarcerea lui în România ar fi singurul lucru care i-ar păta legenda. De aceea îl sfătuim pe marele general să nu facă pasul acesta.
Totodată, deși posibilitățile noastre de a contracara propaganda anti Pacepa sunt foarte modeste,  redăm mai jos o parte a poemului SCRISOARE CĂTRE PACEPA scris de Ioan Popa și publicat încă din 2006.
Universul Românesc

SCRISOARE CĂTRE PACEPA

generalului Pacepa care dorește să revină în România

Azi suntem paşnici, generale,
Pe bombe, tancuri scriem ”Pace”,
Iar ele iau spre fronturi cale,
Aşa politica se face.

În rest,  cum ştii ne trecem timpul,
Doar că-i color televizorul
Şi altul  în ziare chipul
Celui ce  ni-i Conducătorul.

De aceea vreau să-ţi scriu. Din ţara
În care iarna-i lux căldura
Te mai aud cum vorbeşti seara
De lupta ta cu dictatura.

Dar şi tu şi noi ştim prea bine
Acel război de-odinioară
Cum s-a dus el şi cum devine
Pentru istorici o povară

El, Comandant Suprem, desigur,
Piesă de şah tu,  nemişcată,
Deşi nimic nu era sigur
Partida trebuia jucată.

Sta scris, din voi doi, mai încolo,
Unul la zid s-ajungă. Iată,
Nu tu ai fost trimis acolo
Şi nici nu vei mai fi vreodată,

Că soarta are-n veci răbdare,
Mereu ea face cum doreşte,
Puterea ei copleşitoare
Nu tribunalul hotărăşte.

La oră grea, în Sion, târzie,
Pilat cu gesturi indecise
Să moară şi apoi să-nvie
Nu pe Barabas îl trimise,

Dar n-a ştiut nicicând se pare
Nici cui, aşa,  iertare aduce,
Nici cine  pus sub acuzare
A fost şi răstignit pe cruce.

Şi două mii trecut-au anii,
Acelaşi tribunal edicte
A redactat făcând strădanii
Să nu mai dea greşit verdicte,

Dar altu-n noaptea hotărâtă
A fost trădat a doua oară
Tot cu-un sărut pe-obraz. Rănită
Gemea onoarea militară.

Lui, generale, ca şi ţie,
Huliri îi vin, dar faima-l fură,
Cât rău român fu nu se ştie,
Nici cât zel puse-n dictatură.

Pentru trădări a primit gloanţe,
Dar cei care îl condamnară,
Ne arată chiar prin circumstanţe,
Mai buni ca el nu se-arătară.

Cât despre tine, în conştiinţă
Ceva mereu o să-ţi rămână:
O umbră  (prea mult zis căinţă),
Mănuşă nu-i s-o scoţi din mână,

Că-n  vremea dictaturii sale
Cizmarul de botine faur
Pe umerii mantalei  tale
A aşezat stele de aur.

De ce azi mai invoci aceste
Însemne în simbol apuse?
Spicele fostei steme agreste
Azi putrezesc la Glina duse.*

Deschizi pretenţii şi procese
Să-ţi dea înapoi judecătorii
O casă, patul, două mese
Şi scutul reabilitării.

Tu, care eşti legendă vie,
Repatriere vrei, crezare.
Din partea cui? Cel Mort nu-nvie,
Cei vii stau toţi ca morţi sub zare.

Republica socialistă
E-n patru zări ca fum topită,
Flota-i cum alta nu există
A fost furată ori vândută.

Steagul  ce i-ai  jurat credinţă
Chirurgi politici prin esenţă
L-au operat  (şi-au dat silinţă),
E încă în convalescenţă.

Pe  el, ca  şi pe noi, uitarea
Trecutului, o ştim, îl  paşte,
Dacă înapoi vei trece marea
Şi-o să-i vorbeşti  nu te-o cunoaşte.

Dar de vrei, generale, iată,
Revino-n ţară! Într-o oră
O să fii iar ce ai fost odată,
Când nu trăiai în diasporă.

Vrei  să  vezi  cum, venind încoace,
Privită-i  viaţa ta integră
Unde  politica se face
Trecând pe roşu  peste zebră?

Atunci ia-ţi plata faptei tele,
Nou Prometheu! Cum nu vii încă?
Mă-ntreb de ce cu  lanţuri grele
Stai prins de a ezitării stâncă.

Vor mulţi  c-ai săvârşit  să spună
Trădări şi sângeroase fapte,
Că n-ai ales o cale bună
Trecând oceanu-n acea noapte.

Spre ei ironic, în tăcere
Deschide doar spre rictus gură,
Le-arată, acte de ţi-or cere,
Dispreţul tău iscălitură

Şi paşaportul răzvrătirii
Vizat la zi şi care-ţi poartă
Spre patriile mântuirii
Sufletul tău cu o nouă soartă.

Asta ai tu. Noi doar ruşine,
Eterna-ne complicitate :
La foşti călăi scuipaţi de tine
Dădurăm voturi  democrate.

Revoluţionarii  ţării
Şi-arată diplomele falnici,
Din cap la talpa încălţării
Sunt  nişte caţavenci, dar jalnici.

De zece ani  în ţara asta
Şi preşedinţi şi guvernanţi
Taxe concep  (cad ca năpasta)
Şi  amenzi pentru comercianţi.

Presă, tv-s aceeaşi lume
Cu cea pe care-o ştii asemeni,
Doar ale propagandei ciume,
Par politicienii gemeni:

Aceleaşi vorbe şi accente,
Dar către Est azi împuşcate,
De-arunci spre ei priviri atente
Vezi Tânăra  Securitate.

Aceasta-i astăzi  ţara  noastră,
Prezentul ei e o ruşine.
Doar o politică  măiastră
O schimbă, generale, în bine,

Însă ştii jocul, al schimbării:
Iubirea ţării-n rău e-ntoarsă,
Cezar pieri-n gheara trădării,
Ioana  d’Arc  pe rug fu arsă.

Cum tu ca Talpeş n-ai orgoliu,
Ambiţii sterpe, afectare,
Poţi ca statuie în Capitoliu
Să stai prin vorbă şi purtare.

Eu te admir că eşti ca mine:
Guri de pistol cei doi irişi,
Cu mâna dreaptă-n sus ce ţine
Spada duşmană de tăiş.

În lunga ta neadormire
Acelaşi om fii, aşadar,
Ce nu-şi împiedică-n gândire
Realul de imaginar.

Numai cel josnic se impune
Aici, ca-ntr-un regat infect,
Istoria ne stă-n lacune
Canaliile strâng respect.

Rămâi acolo în țara în care
Al tuturor e adevărul,
Ea stă-ntre blestem şi iertare,
Cum între rai şi iad stă cerul.

În ea, pe-un drum (secret rămâne),
Ieşind din orizonturi roşii,
Se vede  umbra ta, bătrâne,
Pierzându-se sub chiparoşii

Înaltei glorii  în cântarea
Ce  doar  izbânda aminteşte,
Nu loialismul, nici  trădarea
Că-n urma lor uitarea creşte…

    Ioan POPA

———————————–
**Glina – groapa de gunoi a Capitalei

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi afisata.

Comentariul dvs va fi supus atentiei conducerii publicatiei si va apare mai tarziu.
In caz ca va contine accente xenofobe, extremiste etc. nu va apare.

Campurile obligatorii sunt marcate cu *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Protected by WP Anti Spam